Claudiu Niculescu s-a despărțit în urmă cu o lună de divizionara secundă Șelimbăr, iar acum a ajuns la un acord pentru a prelua echipa care i-a adus atâtea satisfacții în carieră.
Nu, nu este vorba despre Dinamo, unde a tânjit după postul lui Zeljko Kopic, ci de FC Voluntari, formație unde a obținut Cupa și Supercupa României.
Claudiu Niculescu și conducerea clubului FC Voluntari, club retrogradat în această vară în liga secundă, au ajuns la un acord, astfel că antrenorul va fi pe banca echipei ilfovene în noul sezon. Astfel, tehnicianul revine alături de echipa cu care a câștigat singurele trofee din istoria clubului, Cupa României și Supercupa României, ambele cucerite în anul 2017.
El îl înlocuiește pe banca tehnică pe Florin Pîrvu, tehnician sub comanda căruia formația ilfoveană a retrogradat în liga secundă, după eșecul cu Universitatea Cluj din ultima etapă.
Claudiu Niculescu are ca obiectiv clar promovarea imediată în Superligă, iar pentru îndeplinierea acestui target, conducerea l-a dat asigurări că va avea parte de un lot puternic, format din mulți jucători care au dus greul ultimelor sezoane în primul eșalon.
În cariera sa de antrenor, Claudiu Niculescu a pregătit până acum echipele Universitatea Cluj, FC Bihor Oradea, Damila Măciuca, CSM Râmnicu Vâlcea, CS Mioveni, FC Voluntari, Dinamo, Al-Tai (Arabia Saudită), Concordia Chiajna, Politehnica Iași și CSC Șelimbăr.
Claudiu Niculescu ar fi fost o varianta pentru înlocuirea lui Zeljko Kopic, în cazul în care croatul ar fi fost înlăturat de la Dinamo. Numai că șefii din Ștefan cel Mare au ales să meargă tot pe mâna antrenorului care a salvat echipa de la retrogradare, astfel că soluția Claudiu Niculescu a picat.
Acesta a declarat de curând că și-ar dori să mai antreneze Dinamo, dar că încă nu a discutat nimic concret cu conducerea clubului alb-roșu. Clau-gol a mai fost pe banca tehnică a „câinilor” în 2018, dar după doar două meciuri a fost mazilit și înlocuit cu Mircea Rednic.
„Știu și eu. (n.r. Ți s-a spus să aștepți, să nu ai disucții cu alte echipe?) Nu, nu, eu mai am discuții și cu alte echipe, dar cu mine nu s-a discutat. Eu de curând am spus că am trecut peste acel moment de acum 5-6 ani, e greu de uitat, dar…
Dacă se va întâmpla, e greu să spun… E clar că îmi doresc să se mai întâmple încă o dată să antrenez Dinamo și sunt sigur că lucrurile ar arăta altfel. Dar până atunci discutăm doar ipotetic”, a declarat Claudiu Niculescu, la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER